Vasile Dîncu, despre vizita lui Ciucă și Ciolacu la Kiev: ‘Mi se pare firesc să fim și noi acolo, să dăm un exemplu de solidaritate’

sursa foto: hotnews.ro

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat, miercuri, despre despre deplasarea premierului şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor la Kiev, că este ”o vizită normală”.

„O vizită normală. Mi se pare firesc să fim și noi acolo, să dăm un exemplu de solidaritate. România, însă, a dat din prima zi a războiului semne de solidaritate și gesturi concrete de solidaritate. Acest gest al delegației noastre a completat, să spunem așa, ajutorul pe care îl dăm printr-o întâlnire simbolică acolo, la Kiev, cu prietenii noștri din Ucraina”, spune Vasile Dîncu, după ce președintele premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, au fost în vizită în Ucraina.

Ministrul Apărării afirmă că a primit și el o invitație de a vizita Ucraina.

„Am invitații. Când o să avem timp, cu siguranță… M-am întâlnit și ieri cu ministrul apărării. Am stabilit să ne vedem, dar deocamdată fiecare lucrează mai bine în țara lui”, conchide Dîncu.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.