Anchetă DIICOT la cererea SUA: Mai mulți români administrau site-uri de asasinate la comandă

sursa foto: digi24

Mai mulți români sunt implicați într-un grup care administrează site-uri pe care erau postate oferte pentru servicii de contractare asasinate la comandă. Polițiștii și procurorii au făcut percheziții miercuri în Gorj și Hunedoara, iar nouă persoane au fost duse la Poliție pentru audieri.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, percheziţiile au loc în baza unei cereri de comisie rogatorie transmisă de către autorităţile din Statele Unite ale Americii, într-o cauză care priveşte cercetarea mai multor cetăţeni români sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la infracţiunea de omor şi spălare de bani.

La activităţi au asistat şi reprezentanţi ai Homeland Security Investigations – United States of America şi ai Ambasadei Statele Unite ale Americii la Bucureşti – Diplomatic Security Service.

„În fapt, autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii vizează activitatea unui grup infracţional organizat care a administrat pagini de internet pe care erau postate oferte pentru servicii de contractare asasinate la comandă. Aceste site-uri erau accesibile numai prin intermediul unei reţele care foloseşte programe informatice care maschează traficul prin internet al utilizatorilor, prin criptarea şi direcţionarea traficului prin relee intermediare. Site-urile păreau să accepte plata serviciilor exclusiv în monedă electronică. Autorităţile din Statele Unite ale Americii au stabilit că acest grup este format din cinci sau mai multe persoane aflate pe teritoriul României, care a acţionat în mod coordonat pentru administrarea site-urilor respective şi în vederea spălării sumelor de bani obţinute în urma comiterii infracţiunilor de instigare la omor”, spune DIICOT.

Prejudiciul produs în acest caz este de aproximativ 500.000 de euro.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost descoperite şi ridicate calculatoare, telefoane, înscrisuri care prezintă interes pentru cauză şi a fost indisponibilizată suma de 30.000 de lei.

Persoanele faţă de care au fost emise mandate de aducere (5 suspecţi şi 4 martori) au fost conduse la sediul unităţilor de poliţie pe raza cărora au fost efectuate percheziţiile domiciliare, în vederea audierii şi continuării cercetărilor.

Activităţile au fost efectuate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul DCCO – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, SCCO Gorj, SCCO Hunedoara şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova şi Grupării Mobile de Jandarmi Alba. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.