Atenție! Se renunţă la mediile şi tezele semestriale; ministrul Educației a făcut anunțul

sursa foto: edupedu.ro

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat luni că se va renunţa la mediile şi tezele semestriale, urmând a exista o singură medie generală la finalul anului. Regulamentul de funcţionare a învăţământului preuniversitar va fi publicat marţi în Monitorul Oficial.

„Se renunță la mediile semestriale, se renunță la obligativitatea susținerii tezelor semestriale, va fi necesară o singură medie generală la finalul anului școlar, iar profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul întregului an școlar. Au fost mai multe variante de lucru, s-a agreat ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu N + 3, unde N este numărul de ore alocat săptămânal pentru o anumită disciplină. Altfel spus, pentru disciplina care are două ore pe săptămână într-un an școlar vor fi necesare minimum cinci note”, a spus Cîmpeanu.