Cutremur cu magnitudinea 4.2 în România

sursa foto: istockphoto

Un cutremur cu magnitudinea 4,2 pe Richer s-a produs marţi dimineaţa, la ora locală 5:50, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, arată informaţiile publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut intensitate II şi s-a înregistrat la adâncimea de 146 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 57 km est de Braşov, 71 km nord de Ploieşti, 121 km sud de Bacău, 125 km nord de Bucureşti, 133 km vest de Brăila şi 134 km vest de Galaţi.