Demiteri la închisoarea Rahova, după ce un deținut a evadat din Spitalul Bagdasar Arseni

sursa foto: stirile pro tv

Directorul și adjunctul închisorii Rahova vor fi destituiţi din funcţii la cererea șefului ANP, după ce un deținut a evadat din Spitalul Bagdasar Arseni.

Având în vedere recentele evenimente petrecute la nivelul unor unități penitenciare, prin care persoane private de libertate au reușit să părăsească fără drept starea legală de deținere, Administrația Națională a Penitenciarelor (A.N.P.) aduce la cunoștința opiniei publice adoptarea următoarele măsuri:

a) Înaintarea ministrului justiției, de către directorul general al A.N.P., a propunerii de încetare a împuternicirii din funcția de conducere a directorului unității;

b) Încetarea exercitării atribuțiilor în funcția de conducere a directorului adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar și sesizarea Comisiei de Disciplină, conform legii;

c) Sesizarea Comisiei de Disciplină împotriva polițistului de penitenciare care a îndeplinit funcția de șef tură, în noaptea de 10-11.05.2022, împreună cu luarea unor măsuri complementare de natură administrativă și profesională;

d) Sesizarea Comisiei de Disciplină împotriva polițiștilor de penitenciare care au îndeplinit funcția de agent operativ principal (escortă), în noaptea de 10-11.05.2022, împreună cu luarea unor măsuri complementare de natură administrativă și profesională;