DNA, percheziții de amploare într-un dosar de evaziune fiscală şi corupţie în domeniul vamal/ Este vizată și o instituţie publică

sursa foto: digi24

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și procurorii DNA din Iași fac, miercuri, percheziții în București și alte 7 județe din țară, pentru fapte de corupție și infracțiuni la regimul vamal, cu un prejudiciu estimat de 58 de milioane de lei.

Poliția Română a anunțat că polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, infracțiuni la regimul vamal (cu un prejudiciu estimat la acest moment de aproximativ 58 de milioane de lei) și evaziune fiscală, comise în perioada ianuarie 2022 – prezent.

Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 162 de locații, dintre care una la o instituție publică. Restul perchezițiilor se fac la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale situate în județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Ialomița, Arad, Sibiu și municipiul București.

Anchetatorii au beneficiat de sprijin în anchetă din partea Inspectoratului General al Poliției Române (Direcția de Investigare a Criminalității Economice și structurile teritoriale aflate în coordonare, Direcția Operațiuni Speciale, Unitatea Centrală de Analiză a Informației), Autoritatea Vamală Română, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, precum și din partea lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei București și Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău.