Gheorghe Dincă, scrisoare către familia Luizei Melencu: ‘Fata trăiește, mă rog mereu să apară! Nu știți câtă bătaie am luat’

sursa foto: antena3.ro

Bunicii Luizei Melencu, prima victimă a criminalului din Caracal condamnat în primă instanță la 30 ani de închisoare, au primit marți, 11 octombrie 2022, o scrisoare.

Gheorghe Dincă a trimis o scrisoare către familia Luizei Melencu prin care arată că fata lor ar fi în viață și așteaptă să se întoarcă acasă. Mai mult, Dincă dă vina pe alte persoane și susține că aceștia sunt traficanți de carne vie, iar Luiza ar fi prostituată în Turcia. Scrisoarea de 11 pagini este și datată, pe ultima pagină fiind menționată data 21-09-2022, însemnând că rândurile au fost scrise înainte ca Gheorghe Dincă să-și afle sentința.

Dincă îi sfătuiește să renunțe la avocata Carmen Obârșanu și să-i solicite avocatului familiei Măceșanu, Aurel Moldovan, să îi reprezinte și pe ei: „Vă înțeleg supărarea, dar dacă sunteți oameni ce judecați lucrurile după acele probe științifice veți realiza fără nicio ezitare să descoperiți că Luiza dumneavoastră trăiește. Eu mă rog mereu să apară și să vă relateze adevărul Luiza, ca să nu vă mai lăsați influențați de această tâmpită de avocată Obârșanu”.

„Oameni buni, numai eu știu prin ce am trecut în 26-07-2019 și câtă bătaie am primit în acea dimineață de la trupele de mascați din Slatina ca să iau asupra mea acele așa-zisele acuzații că eu am omorât fetele. Să dea Dumnezeu să nu treceți prin ce am trecut eu cu acești nebuni”, spune Dincă, în scrisoarea publicată de Adevărul.

Gheorghe Dincă cere audierea unor persoane – Buță și Petruța, pe care îi acuză că au dus-o pe Luiza Melencu în Turcia pentru prostituție: „Să fiu audiat de la început pentru a declara adevărul, să îi putem demasca pe Buță și Petruța și de la ei se vor demasca susținătorii lor”.

„Dacă doriți să luptăm împreună pentru a-I descoperi pe cei vinovați de răpirea fetelor din casa mea vă rog să vă grăbiți a mă susține, verbal, deoarece eu nu am frică de ei. Chiar dacă mor, am aproape 70 de ani. Sunt supărat că sunt acuzat pe nedrept și doresc, câte zile mai am de trăit, să îi desconspir pe acești mafioți care ei se cred mici Dumnezei”, le mai scrie Dincă.

Gheorghe Dincă (69 ani) este acuzat că a răpit două tinere, pe Luiza Melencu (18 ani la data dispariției -14 aprilie 2019) și Alexandra Măceșanu (15 ani, dispărută în 24 iulie 2019), pe care ulterior le-a violat și ucis, cadavrele fetelor fiind arse într-un incinerator improvizat în curtea casei.

Dosarul a fost trimis în ianuarie 2022 în judecată de către DIICOT, iar în 23 septembrie 2022 Tribunalul Olt a pronunțat sentința prin care îl condamnă pe Gheorghe Dincă la 30 ani de închisoare și plata unor despăgubiri către rudele victimelor în valoare de peste 700.000 euro.