Întâlnire de urgenţă la MAI! Lucian Bode anunță ce măsuri vor fi luate, în contextul cazurilor de consum de droguri

sursa foto: digifm

Ministrul de Interne, Lucian Bode a anunţat joi o întâlnire de urgenţă la MAI, în contextul cazurilor de consum de droguri de la festivalul SAGA din weekend.

„Astăzi, începând cu orele 10.00, am convocat la nivelul Ministerul Afacerilor Interne, toate structurile cu responsabilitate în acest domeniu şi în urma acestei întâlniri vom stabili măsuri, cu termene, pe termen scurt, mediu, pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe interzise”, a anunţat ministrul.

Lucian Bode a anunțat și ce măsuri vor fi luate în perioada următoare.

„Am dispus structurilor MAI să vină cu un plan pe cele două componente: de prevenire și de combatere. Astăzi, începând cu orele 10.00, am convocat toate structurile cu responsabilitate în acest domeniu și în urma acestei întâlniri vom stabili măsuri pe termen scurt și  pe termen mediu privind prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri și alte substanțe interzise. Concret, vom reevalua activitățile de colectare a datelor, vom pregăti suplimentar personalul MAI, vom stabili calendarul evenimentelor cu public numeros și acolo vom avea o prezență sporită a efectivelor MAI, vom pregăti organizatorii de evenimente, pentru că este nevoie să avem o colaborare foarte bună și, foarte important, vom comunica public”, a spus Bode.