Mohammad Munaf trebuie să părăsească în 15 zile România. Anunțul ministrului de Interne
Mohammad Munaf, complicele lui Hayssam la răpirea celor trei jurnaliști români în Irak, în 2005, are 15 zile pentru a părăsi România, după ce miercuri a fost eliberat condiționat, a anunțat joi ministrul de Interne Lucian Bode. De asemenea, el are interdicţie timp de 15 ani de a intra în ţara noastră.
„A fost eliberat, să spunem foarte clar, în baza unor decizii a unor comisii de specialitate, nu a fost eliberat purși simplu. El, fiind cetățean străin, a fost preluat de către Inspectoratul General de Imigrări, unde i s-au făcut toate formalitățile legale, după care a plecat spre reședință. I s-a pus în vedere faptul că în 15 zile trebuie să părăsească România, iar conform deciziilor statului român, timp de 15 ani are interdicție de a intra pe teritoriul României”, a spus ministrul de Interne, Lucian Bode.