Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului. Ce NU este bine să faci în această zi

sursa foto: gds.ro

Pe 2 iunie, la 40 de zile de la Paşte, Biserica Ortodoxă prăznuieşte ridicarea la ceruri a Mântuitorului Iisus Hristos de pe Muntele Măslinilor. În  această zi oamenii se salută unul pe celălalt cu „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevărat S-a înălţat!”. În credinţa populară, această sărbătoare se mai numeşte şi Ispas sau Paştele Cailor, după numele personajului mitic cu acelaşi nume.

Credincioșii care respectă cu sfințenie tradițiile și obiceiurile legate de sărbătoarea Înălțării Domnului știu că în această zi nu este bine să faci anumite lucruri. Iată ce nu ai voie să faci în această zi de mare sărbătoare:

  • Nu se fac treburi în gospodărie, nu se merge la câmp și nici nu se spală rufe pentru a nu fi urmăriți de ghinion
  • Este bine să fie evitate certurile, de către credincioși, în această zi. Ei trebuie să fie mai buni, nu trebuie să își adreseze în această zi reproșuri, jigniri sau vorbe urate
  • Cu ocazia aceste sărbători, gospodinele vopsesc ouă roșii, aceasta fiind ultima zi în care creștinii le mai pot mânca
  • De sufletul celor care au trecut în neființă este bine ca în această zi să se împartă ceapă verde și rachiu, pentru ca sufletele lor să ajungă în Rai
  • Oamenii purtau frunze de leuștean la brâu, ca să fie feriți de rele și protejați de boli
  • Se spune că persoanele care mor între Paște și Înălțare, pot să ajungă în Rai și li se pot ierta toate păcatele.

Alte tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului

    • este bine ca în această zi să se taie puțin păr din cozile vitelor și să fie puse într-un furnicar, pentru a avea belșug.
    • pentru iertarea păcatelor celor care nu mai sunt printre noi, femeile trebuie să împartă pâine caldă, nedospită suficient, numită azimă și ceai. Acestea se dau de pomană fie la cimitir, fie pe străzile din sat sau vecinilor. Tradiția spune că sufletele celor adormiți se înalță la Ceruri dacă femeile respectă acest obicei în ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos, la Ceruri. Pentru ca oamenii să își facă ordine și curățenie în suflete ca să se poată bucura de mântuire și de viața veșnică de-a dreapta Tatălui, pe lângă pâine, se mai pot împărți lapte dulce fiert cu păsat și mături din nuiele.
    • este bine ca în această zi a Înălțării Domnului să ne împăcăm și să oferim cadouri persoanelor cu care ne-am certat de la Paște încoace