Haos după meciul dintre Franța și Maroc, un băiat de 14 ani a murit / VIDEO

sursa foto: digisport.ro

Un videoclip distribuit pe rețelele de socializare arată mulțimea de pe stradă și o mașină condusă neregulamentar. Suporterii rivali au avut ciocniri și la Paris, după semifinala Campionatului Mondial, iar un băiat a fost ucis în Montpellier, potrivit Sky News.

Un băiat a fost ucis în Montpellier, în contextul în care în oraș au avut loc ciocniri între fanii Franței și cei ai Marocului, după semifinala Campionatului Mondial, informează Mediafax.

Biroul guvernamental local a declarat că băiatul a fost „lovit violent” de o mașină în orașul din sudul Franței.

El a fost transferat la spital, dar a murit la scurt timp.

Vehiculul a fost găsit în apropierea locului faptei, iar poliția face o anchetă.

Anterior, Franța își asigurase calificarea la Campionatul Mondial din Qatar după ce a învins Marocul cu 2-0.

Un videoclip distribuit pe rețelele de socializare arată mulțimea de pe stradă care se învârte în jurul unei mașini conduse neregulamentar.

Anterior, fanii rivali au avut, de asemenea, ciocniri la Paris după meci. Poliția a fost chemată să disperseze mulțimea.