Scor halucinant la un meci de fotbal din România. O echipă a învins cu 50-0

sursa foto: pixabay

Urban Titu a învins-o pe Progresu Mătăsaru cu 50-0 în penultima etapă a campionatului de juniori U19 din Dâmbovița s-a încheiat, iar scorul halucinant a condus la convocarea comitetului de urgență din Asociația Județeană de Fotbal, potrivit GSP.ro.

AJF Dâmbovița consideră că „acest joc a fost suspect de încălcarea principiilor de integritate a meciurilor și manipularea rezultatului” și a decis să excludă Urban Titu din Cupa AJF Dâmbovița. Dacă va fi egalitate de puncte, campioana va fi stabilită printr-un meci de departajare între primele două clasate.

Urban Titu este pe poziția a 2-a, cu 40 de puncte după 14 meciuri și un golaveraj de 127-5. Lider este Străjerii Târgoviște, cu 43 de puncte în 15 meciuri și un golaveraj de 137-5. Principalul criteriu de departajare în campionatul de juniori este golaverajul.

Situația a fost comentată și de Ionuț Drăgănescu, reprezentantul echipei Străjerii Târgoviște, care până la meciul cu pricina conducea detașat în clasament din perspectiva golaverajului, având +61 față de adversara sa.

„Este greu de comentat ceea ce s-a întâmplat acolo. Nu, nu am avut reprezentant sau vreo altă sursă acolo, în acel interval de timp, având meciul nostru de juniori. „Am fost șocat când am văzut scorul… chiar și la un astfel de nivel, e greu să îți imaginezi cum se poate înscrie un gol la crica 90-100 secunde! Mai ales că terenul de la Mătăsaru este departe de a fi o masă de biliard”, a declarat oficialul.