Victor Pițurcă, reținut de DNA

sursa foto: pixabay

Fostul selecționer al României, Victor Pițurcă, a fost reținut, în noaptea de duminică spre luni, de procurorii anticorupție din București. Surse judiciare au spus, pentru GÂNDUL, că Victor Pițurcă a fost reținut într-un dosar care are legătură cu achiziții publice făcute în perioada pandemiei.

În același dosar este audiat, la ora transmiterii acestei știri, și unul dintre șefii Romarm.

Sursa citată spune că este vorba despre un dosar mai vechi. În trecut s-au făcut deja mai multe percheziții și au fost deja audiate mai multe persoane. Acesta este cunoscut opiniei publice sub numele de „Măști pentru MApN”.

În perioada în care România era în stare de urgență, șeful direcției medicale MApN, generalul D.P., s-a ocupat de „operațiunea” de achiziționare a măștilor anti-COVID. Acesta l-a însărcinat pe șeful farmaciilor din cadrul Direcției Medicale MApN, C.P., să găsească transport și fondurile necesare pentru achiționarea echipamentelor medicale. Era vorba, cu precădere măști întrucât Ministerul Apărării Naționale nu dispunea de sumele respective.

Prin urmare, șeful farmaciilor a luat legătura cu italienii Riccardo și Andrea Barsanti. Aceştia urmau să intermedieze relația cu o firmă chineză. După găsirea furnizorului cu ajutorul italienilor, generalii și-au dat seama că nu au suficienți bani. Astfel a intrat pe fir Victor Pițurcă, conform prosport.ro.