Un șef ANRE ne trimite „la pescuit” în scandalul facturilor uriașe la energie. Coșea: „Cei care trebuie să găsească soluții încep să ne dea lecții de viață”

sursa foto: Digi 24

O declarație a vicepreședintelui Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, a stârnit revoltă. Acesta a precizat că de la 1 aprilie, consumatorii de energie vor fi sprijiniți, însă de anul viitor ar trebui ca aceștia să-și reducă singuri facturile prin măsuri de eficiență energetică.

„Cred că este cazul ca şi investiţiile în eficienţă energetică să fie stimulate. Piaţa, consumatorii casnici, non-casnici, stimulaţi de creşterea preţurilor, vor merge în această direcţie, cred că e cazul ca şi din surse bugetare să se stimuleze aceste investiţii. Este aceeaşi poveste cu ‘dăm peşte maselor sau îi învăţăm să pescuiască’. Pe termen scurt trebuie să le dăm peşte, de la 1 aprilie, ca să aibă ce să mănânce, dar poate deja pentru 2023 ar fi cazul să înveţe să pescuiască”, a precizat Zoltan Nagy-Bege.

Profesorul de economie Mircea Coșea a criticat declarațiile vicepreședintelui ANRE, în emisiunea Raport Special de la Etno TV.

„Cei care trebuie să găsească soluții pentru reglementarea acestei situații încep să ne dea lecții de viață.

Nu-i prima oară când se fac astfel de declarații de la ANRE. Acest domn, care ocupă o funcție foarte importantă, cu un salariu imens, ne învăța acum vreo câteva luni de zile cum să facem ca să ne obișnuim cu facturile foarte mari. E încă o dovadă că instituțiile statului nu funcționează.

Instituțiile statului care au ca sarcină să reglementeze anumite probleme ale raporturilor dintre distribuția și consumul populației a anumitor produse, nu funcționează. Consiliul Concurenței nu funcționează deloc. Protecția Consumatorului ce face? Acționează post factum”, a declarat Mircea Coșea.

Într-o intervenție în exclusivitate la ”Subiectul Zilei”, Zoltan Nagy-Bege a încercat să îi explice Danei Chera ce a vrut exact să spună când i-a trimis pe români la pescuit:

Zoltan Nagy-Bege: Orice guvern are niște limite în a susține direct consumul de energie sau de gaze naturale. Înțelegem că este o perioadă foarte grea pentru toată lumea, dar măsurile acestea care să susțină indirect plafonarea și compensarea facturilor pot să se ducă doar pe un termen limitat. În niciun caz nu am vrut să sugerez că fiecare ar trebui să se descurce pe cont propriu pe termen mediu sau în viitor. Este exact sarcina guvernului și statului să-i învețe pe consumatori „să pescuiască”. Adică acele investiții care trebuie să fie finanțate și de la bugetul de stat și din fonduri europene trebuie să susțină aceste demersuri, să investească în toate categoriile de consumatori: de la cel mai mic consumator casnic la cel mai mare consumator industrial, în măsuri de eficiență, ca să reducem consumul de energie. Din păcate, e din ce în ce mai evident, după această criză energetică, după acest război în Europa, prețurile la energie și gaze naturale considerabil mai mici decât le avem acum e puțin probabil să fie.

Dana Chera: La ce v-ați referit când ați spus că trebuie să învăț să pescuiesc?

Zoltan Nagy-Bege: Cele mai simple măsuri în domeniul eficienței sunt cele care se referă la comportament. Sunt foarte multe măsuri care se pot lua fără nicio investiție, fără să cehltui niciun ban în măsuri de eficiență energetică; doar îmi schimb comportamentul și sunt atent la ce se întâmplă în apartamentul sau în casa mea.

Trebuie să fim atenți la când și cât consumăm. Trebuie să evităm risipa. De exemplu, când ieșim dintr-o încăpere, să stingem lumina.

Vedem că foarte multă lume este obișnuită să aibă 23, 24 de grade în apartament. Dar dacă reducem doar cu jumătate de grad temperatura medie a apartamentului, putem să economisim foarte, foarte multă energie.

Trebuie să ne uităm la cât timp curge apa din robinet, pentru că până la urmă și apa este pompată cu ajutorul unor pompe care consumă energie electrică. Nu are niciun rost să curgă apa timp de trei minute, până când mă spăl pe dinți, de exemplu.

Puteți urmări declarațiile integrale ale vicepreședintelui ANRE în clipul video de mai jos:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.