Finlanda, hotărâtă să intre în NATO. Reacția lui Jens Stoltenberg

sursa foto: digi24

Finlanda ar fi „primită călduros în NATO”, a declarat Jens Stoltenberg, după ce șefii de stat finalndezi au declarat că doresc ca țara lor să adere la NATO, transmite CNN.

„Aceasta este o decizie suverană a Finlandei, pe care NATO o respectă pe deplin. În cazul în care Finlanda va decide să depună cererea de aderare, va fi primită cu căldură în NATO, iar procesul de aderare va fi rapid și fără probleme”, a declarat Stoltenberg.

„Finlanda este unul dintre cei mai apropiați parteneri ai NATO, o democrație matură, membră a Uniunii Europene și un contribuitor important la securitatea euro-atlantică”, a adăugat el.

Anterior, joi, președintele finlandez Sauli Niinisto și premierul finlandez Sanna Marin au emis o declarație comună prin care și-au anunțat sprijinul pentru o cerere de aderare la NATO.

Stoltenberg a declarat că este de acord cu analiza lui Niinisto și Marin „că aderarea la NATO ar consolida atât securitatea NATO, cât și pe cea a Finlandei”.

El a subliniat că aderarea Finlandei la NATO ar arăta „că ușa NATO este deschisă și că Finlanda își decide propriul viitor”.