Joe Biden îl acuză pe Putin de genocid în Ucraina. Zelenski: ‘Acestea sunt cuvintele unui lider adevărat’

sursa foto: digi24

Pentru prima dată, președintele american Joe Biden l-a acuzat pe Vladimir Putin de genocid în Ucraina. Așa a descris liderul de la Casa Albă uciderea civililor în Ucraina.

„Da, l-am numit genocid pentru că a devenit din ce în ce mai clar că Putin încearcă pur şi simplu să elimine ideea de a putea fi ucrainean şi dovezile sunt tot mai multe”, a declarat Biden reporterilor, potrivit Reuters.

„Cuvintele adevărate ale unui lider adevărat”, a fost reacția imediată a președintelui Volodimir Zelenski.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a mulţumit într-un tweet, preşedintelui american Joe Biden pentru că a folosit cuvântul „genocid” pentru a descrie invazia rusă în Ucraina.

„A numi lucrurile pe nume este esenţial pentru a ţine piept răului. Suntem recunoscători pentru asistenţa americană oferită până acum şi avem nevoie urgentă de mai multe arme grele pentru a preveni alte atrocităţi ruseşti” a scris Zelenski.

Alţi lideri mondiali, cum ar fi Boris Johnson şi Andrzej Duda, au folosit, de asemenea, termenul „genocid” pentru a descrie acţiunile Rusiei în Ucraina.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.