Liderii lumii, reacții în lanț după moartea Reginei Elisabeta a II-a

sursa foto: antena3.ro

Regina Elizabeth a II-a a murit, joi, la castelul Balmoral, la 96 de ani, după 70 de ani de domnie.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis un mesaj de condoleanţe britanicilor după trecerea în nefiinţă a reginei Elizabeth a II-a. El a notat, într-un mesaj pe Twitter, că moartea reginei reprezintă o “pierdere ireparabilă”.

“Am aflat cu profundă tristeţe de moartea Majestăţii Sale Regina Elizabeth II. În numele poporului ucrainean, traansmitem sincere condoleanţe familiei regale, Marii Britanii şi Commonwealth-ului după această pierdere ireparabilă. Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către voi”, a scris Zelenski.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat joi că „gândurile” preşedintelui american se îndreaptă către familia reginei Elisabeta a II-a, care a murit, joi, la vârsta de 96 de ani, precum şi către „poporul Regatului Unit”, relatează AFP.

„Sentimentele şi gândurile noastre se îndreaptă către familia reginei (…) şi către poporul Regatului Unit’, a declarat purtătoarea de cuvânt a preşedintelui Joe Biden pentru jurnalişti.

La scurt timp după anunţul decesului reginei britanice, Casa Alba a anunţat anularea unui discurs care urma să fie susţinut joi de Joe Biden cu privire la o campanie de vaccinare împotriva COVID-19.

Karine Jean-Pierre a subliniat că preşedintele american s-a întâlnit ultima oară cu regina Elisabeta a II-a în iunie 2021, cu ocazia unui summit G7 din Marea Britanie.

Atunci, regina l-a primit pe Joe Biden şi pe soţia sa, Jill Biden, la Castelul Windsor.

Nu mai puţin de 14 preşedinţi americani s-au succedat în cei 70 de ani de domnie ai reginei Elisabetei a II-a, care au început când Harry Truman se afla la Casa Albă

Emmanuel Macron i-a adus un omagiu reginei Elizabeth a II-a, despre care a spus că a fost o prietenă a Franţei, „o regină a inimilor”.

„Majestatea Sa Regina Elizabeth a II-a a întruchipat continuitatea şi unitatea naţiunii britanice timp de mai bine de 70 de ani. Păstrez amintirea unei prietene a Franţei, o regină a inimilor care a marcat pentru totdeauna ţara şi secolul”, a scris Macron pe Twitter. El a postat şi o fotografie a reginei care a murit la 96 de ani, după o domnie de 70 de ani.

Charles Michel, după decesul reginei Elizabeth a II-a: Nu a eşuat niciodată în a ne arăta importanţa valorilor durabile într-o lume modernă

Preşedintele Consiliului European Charles Michel a deplâns decesul reginei Elizabeth a II-a, afirmând că aceasta a arătat importanţa valorilor durabile într-o lume modernă.

„Gândurile noastre se îndreaptă acum către familia regală şi către toţi cei care o plâng pe regina Elizabeth a II-a în Marea Britanie şi în întreaga lume. Cândva numită Elizabeth cea statornică, ea nu a eşuat niciodată să ne arate importanţa valorilor durabile într-o lume modernă prin serviciul şi angajamentul ei”, a scris Michel pe Twitter.

Premierul Justin Trudeau a afirmat, joi, că populaţia Canadei va preţui mereu înţelepciunea reginei Elizabeth a II-a, care a murit la 96 de ani.

„Pe măsură ce ne uităm înapoi la viaţa şi domnia ei care a durat atâtea decenii, canadienii îşi vor aminti mereu şi vor preţui înţelepciunea, compasiunea şi căldura Majestăţii Sale. Gândurile noastre se îndreaptă către membrii familiei regale în această perioadă dificilă”, a spus Trudeau.
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a spus că este „profund întristat de moartea Majestăţii Sale Regina Elizabeth a II-a”. „De mai bine de 70 de ani, ea a întruchipat un leadership (…). Cele mai profunde condoleanţe familiei regale, aliaţilor noştri NATO, Regatului Unit şi Canadei, şi oamenilor din Commonwealth”.

Şeful ONU, Antonio Guterres, a lăudat „graţia, demnitatea şi devotamentul” reginei, care a fost o „prezenţă liniştitoare în decenii de schimbări de anvergură”.
Potrivit acestuia, regina „a fost larg admirată pentru graţia, demnitatea şi devotamentul ei în întreaga lume. Ea a fost o prezenţă liniştitoare pe parcursul deceniilor de schimbări de anvergură, inclusiv decolonizarea în Africa şi Asia”, a spus Gutteres.