Prințul Charles, mesaj emoționat după moartea Reginei Elisabeta

sursa foto: the guardian

După anunțul privind decesul Reginei Elisabeta a II-a la reşedinţa de vară de la Balmoral, fiul ei, Charles, a transmis un mesaj care a emoțioant oamenii din toate colțurile lumii.

„Moartea iubitei mele mame, Majestatea Sa Regina, reprezintă un moment de mare tristețe atât pentru mine, cât și pentru membrii familiei mele. Plângem profund trecerea în neființă a unui Suveran prețuit și a unei Mame mult iubite. Știu că pierderea ei va fi profund simțită atât în țară, în întregul regat, cât şi în Commonwealth, de către oameni din întreaga lume. În timpul acestei perioade de doliu și de schimbare, eu şi familia mea vom fi consolaţi și susținuți de certitudinea respectului şi afecţiunii profunde care au înconjurat-o întotdeauna pe Regină”, a scris regele pe Twitter.