Un fost colonel rus critică la televiziunea de stat invazia Rusiei în Ucraina: ‘Situația pentru noi se va înrăutăți’

sursa foto: stirileprotv

Ucraina poate înarma, cu ajutorul SUA şi al UE, un milion de soldaţi bine pregătiţi şi puternic motivaţi ce ar putea pune mari probleme armatei ruse, a avertizat un fost ofițer rus de rang înalt la o emisiune la postul public rus de televiziune Rossiya One, relatează CNN.

„Având în vedere că ajutorul european va intra pe deplin în vigoare și că 1 milion de soldați ucraineni înarmați se pot alătura luptei, trebuie să vedem această realitate și trebuie să luăm în considerare acest lucru în calculele noastre operaționale și strategice. Situația pentru noi se va înrăutăți”, a declarat colonelul în retragere Mihail Khodarenok în ediția de luni a emisiunii „60 de minute” de la Rossiya One.

Mihail Khodarenok, care a lucrat şi în Statul Major al armatei ruse, a îndemnat „să nu fie luate sedative informaţionale”, multe mass-media ruse dând ‘„informaţii despre căderea psihologică şi emoţională a forţelor armate ale Ucrainei”, ceea ce „nu corespunde realităţii”.

Khodarenok a comentat, de asemenea, izolarea mai largă a Rusiei.

„Să privim această situație în ansamblu din poziția noastră strategică generală”, a spus el. „Haideți să nu fluturăm rachete în direcția Finlandei – acest lucru pare ridicol. Cea mai mare problemă cu situația noastră militară și politică este că ne aflăm într-o izolare geopolitică totală. Și întreaga lume este împotriva noastră – chiar dacă nu vrem să recunoaștem acest lucru”.

Khodarenok a avertizat, înainte de începerea invaziei, că războiul din Ucraina va fi mai dificil decât anticipau mulți.