Zeleski salută noile sancțiuni UE impuse Rusiei şi cere mai multe

sursa foto: digi24

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit Uniunii Europene pentru al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei, reînnoind totodată solicitările ca Bruxellesul să impună Rusiei măsuri şi mai dure pentru invazia Ucrainei, scrie DPA.

Un al şaptelea pachet ar fi necesar odată ce termenii celui de-al şaselea vor fi implementaţi, a declarat Zelenski într-un mesaj video difuzat marţi seară.

„La final (…), nu ar trebui să existe legături economice semnificative deloc între lumea liberă şi statul terorist”, a subliniat el.
„Vom lucra la noi restricţii împotriva Rusiei pentru acest război”, a adăugat el.

Datorită boicotului petrolier planificat de UE, Rusia pierde „zeci de miliarde de euro” care nu mai pot fi folosiţi pentru a finanţa teroarea, a spus Zelenski.

Un embargou complet asupra petrolului rusesc ar ajuta, de asemenea, ţările UE în tranziţia lor spre energii regenerabile, a spus Zelenski. Rusia, pe de altă parte, din cauza incapacităţii sale de adaptare, ar avea de suferit economic şi va deveni şi mai izolată, a adăugat el.