Ajutor de 700 de lei pentru milioane de pensionari! Când vin banii

sursa foto: romaniatv

Taloanele de pensie aferente lunii iulie, care conţin ajutorul financiar de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 2.000 de lei, au început să fie tipărite, iar de vineri demarează şi efectuarea plăţilor, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.

„A început tipărirea taloanelor de pensie aferente lunii iulie, care conţin ajutorul financiar de 700 de lei, care se acordă pensionarilor cu venituri de până la 2.000 de lei. De vineri începe şi efectuarea plăţilor”, a scris ministrul, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

3,2 milioane de pensionari vor primi ajutorul de 700 de lei în luna iulie, iar acesta va fi acordat persoanelor cu pensii până la 2.000 de lei.

Acest ajutor va fi primit odată cu pensia, iar livrarea sa va începe din data de 1 iulie.

Ordonanţa de urgenţă iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prevede acordarea acestui ajutor o singură dată, în luna iulie 2022, pentru pensionarii afectaţi de creşterea preţurilor la utilităţile publice şi bunuri de consum, în special hrană, aflaţi în risc de excludere socială.

Măsura face parte din Programul guvernamental „Sprijin pentru România”.