Pregătiți-vă pentru ce e mai rău! Ce se va întâmpla cu leul și cu prețurile, în următoarele 12 luni

sursa foto: playtech.ro

Analiştii CFA România anticipează un deficit bugetar de 6,9% din Produsul Intern brut la finalul acestui an şi o creştere a economiei de 2,9%, potrivit unui comunicat al organizaţiei. Estimările analiştilor indică o rată a inflaţiei de 9,5% în următoarele 12 luni şi un indicele ROBOR care va urca la 6,94%. Cursul euro/leu este estimat la 5,1125 în următoarele 12 luni. 88% dintre participanţii la sondajul CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), nefiind înregistrată nicio opinie de apreciere. Analiştii organizaţiei arată, de asemenea, că banca centrală va majora rata dobânzii de politică monetară la 6% în următoarele 6 luni.

“Pe fondul aversiunii la risc declanșată de invazia Rusiei în Ucraina, precum și a inflației ridicate, componenta de anticipații a indicatorului de încredere macroeconomică al Asociației CFA România și-a continuat scăderea și în luna mai, atingând valori similare cu cele atinse la începutul pandemiei corona. Anticipațiile inflaționiste au continuat să crească, rata anticipată a inflației atingând un nou maxim istoric al sondajului. În ceea ce privește evoluția ratelor de dobânda, participanții la sondaj anticipează majorarea ratei de dobânda de politică monetară de către Banca Națională la cel puțîn 6% in următoarele 12 luni”, spune Adrian Codirlasu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut la valoarea de 36,5 puncte. Această situație s-a datorat în special scăderii, cu peste 10 puncte a componentei de condiții curente.

Rată anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a continuat să crească, ajungând la o valoare medie de 9,50%, în condițiile în care răspunsurile au fost oferite anterior publicării ratei inflației pentru luna mai.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, 88% dintre participanții anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), nefiind înregistrată nicio opinie de apreciere. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0298 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,1125 lei pentru un euro.

Este de remarcat reducerea, în continuare, a ponderii respondenților care cred că prețurile proprietăților imobiliare rezidențiale din marile orașe vor crește în următoarele 12 luni (8,0%, cel mai mic nivel din septembrie 2020), concomitent cu majorarea ponderii participanților care consideră că prețul va scădea (56%, cea mai mare pondere de la inițierea sondajului). În același timp, 72% dintre participanții la sondaj consideră prețurile proprietăților rezidențiale din principalele orașe ca fiind supraevaluate.

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022: valoarea medie a anticipațiilor a crescut la 6,9%. Evoluția, în termeni reali a PIB în anul 2022 a crescut la 2,9%.