AUR dă startul campaniei într-un mod inedit. George Simion: ‘Căutăm președinte sub sloganul Fii președintele României!’

sursa foto: antena3.ro

Liderul AUR George Simion a anunţat, joi seară, că partidul dă startul campaniei pentru alegerile prezidenţiale într-un mod inedit „pentru scena politică românească din ultimii 32 de ani”.

„Oferim scaunul de candidat din partea AUR la prezidențiale pentru orice român care își dorește și arată că este capabil să convingă o parte importantă din electorat.

Poate candida din partea AUR, nu ținem neapărat ca membrii de partid să candideze din partea noastră. Căutăm președinte sub sloganul „Fii președintele României!”, a spus George Simion la România TV.

Cei care își doresc să candideze la funcția de președinte al României din partea AUR mai au timp să se gândească până la sfârșitul lunii septembrie 2022.

”Noi am lansat un apel public, din 1 octombrie începem dezbaterile prezidențiale, sub format de dezbatere prezidențială cunoscut deja”, a spus Simion.

Candidații trebuie să aibă un dosar de candidatură care să conțină 500 de semnături din parea altor oameni, un CV și actele necesare pentru depunerea candidaturii pentru funcţia de preşedinte.

Liderul AUR a anunțat că nu va candida la alegerile prezidențiale din 2024, pentru că are alte obiective în viață.

”Eu am alte obiective în viață. Vrem să punem persoane capabile în funcția de președinte, de prim-ministru, să venim în luna septembrie cu o formulă completă de miniștrii pentru cabinetul alternativ al AUR. Scopul meu este să creez o forță politică care să reformeze România. Eu sunt președintele formațiunii și aș dori să girez acești oameni”, a declarat George Simion.