Cîțu: Guvernul și INS ne spun că România a intrat în recesiune în trimestrul 3

sursa foto: zf.ro

Guvernul și INS ne spun că România a intrat în recesiune în trimestrul 3, afirmă fostul premier Florin Cîțu, senator PNL.

„Guvernul și INS ne spun că România a intrat în recesiune în trimestrul 3. Astăzi (miercuri – n.r.) INS a arătat că pentru a scoate creștere reală în trimestrul 3 a trebuit să estimeze deflație de 1.2% în trimestrul 3 față de trimestrul 2. Pentru a ascunde recesiunea guvernul a forțat deflație în trimestrul 3. Dumneavoastră ați simțit această scădere a prețurilor cu 1.2 procente în trimestrul 3 față de trimestrul 2?”, scrie pe Facebook Florin Cîțu.

El afirmă că INS a crescut estimarea pentru creșterea prețurilor pentru trimestrul 1 de la 7% la 10% și pentru trimestrul 2 de la 1,8% la 3.1% și a rezultat o scădere a creșterii reale din trimestrul 1 de la 5,3 la 1,5% și pentru trimestrul 2 de la 1,8% la 1,3%.

„Exact cum am spus, INS a subestimat creșterea prețurilor pentru a avea creștere economică reală. Așa a făcut acum și pentru trimestrul 3. Va urma”, încheie Cîțu.