Ciucă și Câciu, înainte de ședința de guvern: ‘Rectificarea bugetară va fi pozitivă’

sursa foto: psd.ro

Premierul și ministrul de Finanțe au anunțat miercuri că rectificarea bugetară va fi pozitivă. Prioritate au măsurile de sprijin, a explicat ministrul Adrian Câciu, referindu-se la modalitatea în care vor fi alocate fondurile suplimentare.

„Rectificarea va fi pozitivă. Prioritate au măsurile de sprijin pentru economie și pentru cetățeni. Avem o execuție pozitivă cu depășire a elementelor de program”, a declarat ministrul de Finanțe înainte de ședința de Guvern de miercuri.

Adrian Câciu a mai spus că rectificarea va fi pusă în dezbatere publică după ultima analiză care se va face împreună cu specialiștii Ministerului Energiei privitoare la compensațiile pentru creșterea prețului la energie și gaz.

„După ce vom face ultima analiză cu Ministerul Energiei, cu schemele de sprijin pentru consumatori casnici si noncasnici, rectificarea poate fi pusă în dezbatere publică si posibil aprobată săptămâna viitoare”, a spus acesta.

Rectificarea pozitivă va fi utilizată și pentru programul de investiții al Guvernului, a anunțat premierul Ciucă.

„Din cifrele pe care le am avut la dispoziție și din discuția cu ministrul de Finanțe a reieșit clar posibilitatea să suplimentăm cu un miliard bugetul pentru investițiile importante în economie vom ajunge la 7,4 miliarde lei așa cum ne am propus prin Programul Sprijin pentru România”, a explicat prim-ministrul Nicolae Ciucă.