Iohannis, precizări legate de legile educației: ‘Modificările privind plagiatul se referă la viitor, nu la trecut’

sursa foto: digi24

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că îşi doreşte să fie modificate legile Educaţiei, pe viitor, astfel încât să nu mai fie permisă aparţia plagiatelor.

„Sunt două lucruri. Trebuie să spun foarte clar că anumite prevederi din proiectele existente trebuie îmbunătăţite. Asta nu înseamnă că legile trebuie retrase pentru că nu au fost depuse nicăieri. Noul ministru Deca va vedea aceste proiecte şi va discuta cu experţii. Anumite prevederi legate de integritate şi etică pot fi îmbunătăţite. Ceea ce am spus despre toleranţă zero pentru plagiat, aceste legi nu se referă la trecut, ci la viitor, şi îmi doresc legi care pe viitor nici nu mai permită apariţia plagiatelor. De exemplu, dacă cineva doreşte să obţină doctoratul, atunci acea lucrare trebuie verificată cu soft de plagiat, înainte de a se acorda titlul de doctor. Noile legi se referă la ce se întâmplă de acum încolo, nu ce s-a întâmplat acum 10 ani. Doresc să avem legi care nici nu permit aparaţia unor lucruri plagiate”, a afirmat Klaus Iohannis