Iohannis salută măsura plafonării prețurilor la lemnele de foc: ‘A fost luată pentru a preveni problemele sociale’
![](https://etno.ro/wp-content/uploads/2022/10/iohannis-1024x574.jpg)
sursa foto: captura video
Măsura plafonării prețurilor la lemnele de foc a fost luată pentru a preveni probleme sociale, spune președintele Klaus Iohannis.
„Tocmai pentru a nu exista probleme acolo unde încălzirea se realizează cu lemne, guvernul a venit cu această plafonare pentru a preveni speculații care ar putea să apară în situația în care am avea o criză energetică și unii furnizori, poate, ar cere prețuri exagerate pentru lemne. Noi știm că foarte mulți consumatori vulnerabili au încălzirea cu lemne. Pentru a preveni probleme sociale, guvernul a venit cu această măsură”, spune Klaus Iohannis despre OUG care prevede plafonarea prețului la lemnele de foc, inclusiv operatorilor privați, fără a oferi compensații.
Guvernul a adoptat, miercuri, decizia de plafonare a prețurilor la lemnele de foc.