Klaus Iohannis: ‘România condamnă cu fermitate anunțul președintelui Putin’

sursa foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri că România condamnă cu fermitate anunțul președintelui Putin cu privire la următorii pași ai Rusiei către escaladarea în continuare a războiului său ilegal împotriva Ucrainei.

„România condamnă cu fermitate anunțul președintelui Putin cu privire la următorii pași ai Rusiei către escaladarea în continuare a războiului său ilegal împotriva Ucrainei. România își reiterează apelul către Federația Rusă să oprească imediat agresiunea împotriva Ucraina și să își retragă complet toate forțele armate”, transmite Klaus Iohannis.

Președintele Vladimir Putin a anunțat, miercuri, într-un discurs, mobilizarea parțială în contextul conflictului din Ucraina și a amenințat Occidentul cu armele nucleare deținute de Rusia, mai performante decât ale Vestului.