Klaus Iohannis vrea creșterea pensiilor: ‘Este imoral și incorect ca prețul unor crize să fie plătit numai de pensionari’

sursa foto: ecopolitic.ro

Președintele Klaus Iohannis susține că, în contextul creșterii prețurilor,pensiile trebuie să crească pentru a da șansa pensionarilor să-și permită cel puțin un minim necesar.

„În condițiile în care avem inflație, avem prețuri în creștere, este evident că și pensiile trebuie să crească pentru a da șansa pensionarilor să-și permită cel puțin un minim necesar. Așa cum cresc salariile atunci când avem inflație, așa trebuie să crească și pensiile. Este imoral și incorect ca prețul unor crize să fie plătit numai de pensionari. Pensionarii nu au nicio posibilitate să interveină cum este cineva care e în deplinătatea forțelor – dacă nu-i ajung banii își caută alt job, poate mai lucrează peste program… Pensionarii stau în ceea ce primesc, pensia lor. Mi se pare rezonabil ca nivelul pensiilor să fie adaptat situației”, a declarat Klaus Iohannis.

El mai spune că „este clar că guvernul trebuie să vină și va veni cu un plan serios care abordează frontal această chestiune”.