Liderul USR atacă virulent doi miniștri PSD: ‘Sunt complici la țepuirea românilor’

sursa foto: adevarul.ro

Liderul USR Cătălin Drulă spune că „Grindeanu și Câciu sunt complici la țepuirea românilor”, fiindcă abia joi executat garanțiile Blue Air.

„Grindeanu și Câciu sunt complici la țepuirea românilor: abia ieri (joi -n.r.) au executat garanțiile Blue Air. Ministerul Finanțelor a decis ieri să execute garanțiile Blue Air. Statul devine astfel acționar majoritar al companiei Blue Air. Este evident mult prea târziu. Acest pas putea fi făcut (și trebuia făcut) din ianuarie 2022, prima lună în care Finanțele au plătit, ca garant, rata la credit în locul Blue Air. Dacă statul devenea atunci acționar majoritar ar fi prevenit ceea ce s-a transformat într-un Caritas cu bilete de avion”, afirmă liderul USR, Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor.

El spune că erau multiple opțiuni: capitalizarea companiei (devenită de stat), o fuziune cu TAROM sau o închidere controlată.

„În loc de asta, cei doi țepari de la PSD au ales să fie complici cu Caritasul. Câciu a așteptat 11 luni să execute garanțiile adică până după ce Blue Air s-a prăbușit. Iar Grindeanu s-a pus la adăpost în mai 2022 (asta era preocuparea lui) ca dacă se execută garanțiile Blue Air să nu mai ajungă compania la Transporturi (cum era în OUG inițială) ci la AAAS. Când i-am dat în fapt în luna septembrie, au făcut ce fac țeparii: au început o campanie masivă în online și pe televiziuni plătită de PSD împotriva mea și a USR. Adevărul iese întotdeauna la iveală, dar din păcate românii au rămas cu țeapa trasă de acest guvern”, încheie Drulă.