Ministrul Justiției dă asigurări: Reforma pensionării va respecta statutul de independență al magistratului

sursa foto: digi24

Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a anunțat joi că reformele propuse de Ministerul Muncii în domeniul pensionării vor respecta statutul de independență al magistratului și se vor promova prin proiect de lege, supus avizarii CSM și Ministerului Justiției.

De asemenea, Predoiu a spus că „reformele vor respecta pe deplin cadrul constituțional și cadrul juridic internațional la care România este parte privind statutul de independență al magistratului, inclusiv în ceea ce privește pragul vârstei de pensionare.”

Proiectul va fi realizat cu consultarea tuturor partenerilor sociali, inclusiv a reprezentanților autorității și puterii judecătorești, a mai spus ministrul Predoiu.

„MMPS va concepe și dezvolta proiectul de cadru normativ legal cu transparență și cu consultarea tuturor partenerilor sociali, inclusiv a reprezentanților autorității și puterii judecătorești, prin intermediul CSM, garantul independenței Justiției. La acest moment, nu există redactat niciun astfel de proiect de lege, MMPS urmând să definitiveze analizele datelor statistice privind sistemele socio-profesionale în perioada care urmează”, a anunțat Predoiu prin intermediul unui comunicat de presă.

Discuții pe această temă vor fi și în interiorul Guvernului și al Coaliției de guvernare.