PSD se opune majorării salariilor parlamentarilor

sursa foto: digi24

PSD anunță, într-un comunicat, că va propune în cadrul Coaliției de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor și altor categorii de bugetari, ci doar aleșilor locali.

Sfidare fără margini în Parlament. În plină criză, aleșii poporului și-au mărit salariile

”Dacă în privința acestora din urmă o actualizare este justificată având în vedere că nivelul de salarizare este mai scăzut iar calculul încă se face prin raportarea la salariul minim din 2018, în cazul parlamentarilor și altor șefi de instituții publice o astfel de măsură ar fi neadecvată, în actualul context economic”, se arată în comunicatul PSD.

Senatul a adoptat miercuri un amendament prin care salariile și sporurile demnitarilor și primarilor vor crește de la 1 noiembrie, în plină criză.