Sfidare fără margini în Parlament. În plină criză, aleșii poporului și-au mărit salariile

sursa foto: digi24

Senatul a adoptat, miercuri, majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ.

Cu 91 de voturi pentru (PSD, PNL și UDMR) și 22 împotrivă (USR) senatorii au dat undă verde majorărilor chiar în ziua în care Curtea Constituțională, la sesizarea USR, a declarat neconstituționale două proiecte de legi care aveau același scop și anume creșterea salariilor demnitarilor.

Judecătorii CCR au decis miercuri dimineața ca majorările salariale din sistemul public care urmau să se aplice demnitarilor, președinților de Consilii Județene, primari, parlamentari sunt neconstituționale.

La câteva ore diferență de decizia CCR, senatorii au votat în ședință de plen un proiect de lege pentru aprobarea ordonanței 115/2022. Astfel, senatorii din Coaliția PSD-PNL-UDMR au modificat ordonanța în care erau exceptați demnitarii și aleșii locali, introducând un amendament prin care majorează indemnizațiile acestora.

Mai exact, la propunerea senatorilor UDMR, Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon, prin legea de aprobare a OUG 115/2022 indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite) vor crește de la 1 noiembrie 2022. Concret, cuantumul brut al indemnizațiilor va fi stabilit prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe țară pentru anul 2021.

Așadar, raportarea se va face la salariul minim de 2.300 de lei, nu la cel de 2.080, ca până acum.

În această categorie intră deputații, senatorii, președintele României, miniștrii, aleșii locali, secretarii și subsecretarii de stat, dar și șefii unor instituții, cum ar fi: Curtea de Conturi, Autoritatea Electorală Permanentă, Avocatul Poporului și așa mai departe.

Votul decisiv va fi dat de Camera Deputaților.

1 thought on “Sfidare fără margini în Parlament. În plină criză, aleșii poporului și-au mărit salariile

Comments are closed.