Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost primit, luni, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis. Cei doi oficiali au suținut o conferință comună de presă. „Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige. Ar arăta altor lideri că se pot atinge țeluri prin forță”, a declarat Stoltenberg.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că „România va continua să aducă o contribuţie substanţială la apărarea colectivă a NATO şi la consolidarea capabilităţilor Alianţei, acţionând, în continuare, ca furnizor de securitate şi stabilitate în regiune”.
„Îmi face o deosebită plăcere să primesc, din nou, la Palatul Cotroceni, vizita Secretarului General al NATO, domnul Jens Stoltenberg, un prieten apropiat al României. Am evaluat astăzi împreună situaţia de securitate a spaţiului euroatlantic generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu accent asupra Flancului Estic şi a zonei Mării Negre. Mâine va începe, la Bucureşti, cea dintâi Reuniune a Miniştrilor de Externe ai statelor membre NATO găzduită de România. Aceasta este, totodată, şi prima reuniune Aliată de nivel înalt găzduită la Bucureşti, după Summitul NATO din 2008. O reuniune importantă, pe agenda căreia se vor regăsi şi temele abordate în dialogul nostru de astăzi. Am subliniat, în discuţiile cu domnul secretar general, necesitatea implementării cât mai rapide a deciziilor adoptate de Summitul istoric de la Madrid din acest an. Reuniunea miniştrilor de externe este un important reper în acest proces şi în pregătirea Summitului din 2023, care va avea loc în Lituania, la Vilnius”, a declarat Klaus Iohannis, luni la Cotroceni.
El a reamintit faptul că importanţa strategică a Mării Negre a fost inclusă, la iniţiativa României, pentru prima dată, în Noul Concept Strategic, adoptat la Summitul NATO de la Madrid.
„Am reiterat, în acest context, relevanţa operaţionalizării, cât mai repede, a deciziilor de la Madrid privind consolidarea posturii de apărare înaintată pe Flancul Estic al Alianţei. România, la rândul său, va continua să aducă o contribuţie substanţială la apărarea colectivă a NATO şi la consolidarea capabilităţilor Alianţei, acţionând, în continuare, ca furnizor de securitate şi stabilitate în regiune. Acest angajament se bazează pe măsuri concrete, în primul rând pe decizia de a creşte cheltuielile naţionale destinate Apărării de la 2% din PIB, cât sunt acum, la 2,5% din PIB începând chiar din anul 2023. Împreună cu Secretarul General Stoltenberg, am remarcat progresele substanţiale pe care le-am realizat la nivel aliat în decursul celor aproape 10 luni care au trecut de la ultima sa vizită în România. Aceste progrese se reflectă într-o postură semnificativ întărită a NATO pe Flancul Estic, inclusiv în ţara noastră şi în regiunea Mării Negre. Astfel, din luna februarie şi până în prezent, NATO şi aliaţii noştri au desfăşurat efective importante în România, cu rol de descurajare, reasigurare şi apărare, astfel încât, în prezent, găzduim aproximativ 5.000 de militari aliaţi”, a mai spus şeful statului.
Klaus Iohannis a vorbit şi despre grupul de luptă NATO din România se află în plin proces de dezvoltare, inclusiv în ceea ce priveşte elementele care să-i permită creşterea la nivel de brigadă.
„Vom continua să ne coordonăm îndeaproape cu Franţa, care este naţiune-cadru, alături de Olanda, Belgia şi Luxemburg, pentru a atinge capacitatea operaţională deplină a acestei structuri cât mai curând. Am arătat, în acest context, că România acţionează pentru îndeplinirea propriilor obligaţii ca naţiune – gazdă. Vreau să mulţumesc, încă o dată, tuturor Aliaţilor pentru solidaritatea demonstrată în toată această perioadă, inclusiv Statelor Unite ale Americii, partenerul nostru strategic – pentru contribuţia importantă la securitatea României şi a regiunii noastre. În cadrul întâlnirii de astăzi am evidenţiat, de asemenea, sprijinul ferm – şi concret – al României pentru suveranitatea, integritatea teritorială şi independenţa Ucrainei. Am subliniat importanţa unei susţineri sporite a Alianţei atât pentru Ucraina, cât şi pentru partenerii NATO cei mai vulnerabili din regiune – Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina. România va continua să ofere asistenţă multidimensională Kievului pe toate palierele. În aceeaşi măsură, după cum cunoaşteţi, depunem eforturi susţinute în sprijinul Republicii Moldova pentru a depăşi dificultăţile de ordin social, economic şi energetic generate de războiul din Ucraina”, a mai explicat Iohannis.
Iohannis a mai precizat că „o temă complementară o reprezintă creşterea rezilienţei strategice în regiunea Mării Negre, care include aspecte-cheie precum securitatea energetică sau libertatea de navigaţie”.
„Îi mulţumesc domnului secretar general pentru efortul său de coordonare a modernizării NATO, pentru a putea răspunde tuturor ameninţărilor şi provocărilor. Implementarea Conceptului Strategic va conduce la un rol sporit pentru Alianţa noastră, de care depinde nu doar securitatea spaţiului euroatlantic, ci şi stabilitatea ordinii internaţionale bazate pe reguli şi principii. Acţiunile Rusiei reprezintă o încercare deliberată de a submina şi distruge această ordine. De modul în care alegem să răspundem acestei provocări va depinde în mare măsură cum va arăta viitorul lumii noastre. De aceea avem nevoie mai mult ca oricând de un NATO puternic şi solidar şi mă aştept ca Reuniunea Ministerială care începe mâine să reconfirme acest obiectiv”, a conchis Klaus Iohannis.
Jens Stoltenberg: „Suntem în cea mai mare criză de securitate”
La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că ne aflăm în ”cea mai mare criză de securitate dintr-o generaţie întreagă” şi a mulţumit României pentru ajutorul dat în cadul NATO şi pentru sprijinirea Ucrainei.
Jens Stoltenberg a apreciat, luni, după întrevederea cu Klaus Iohannis, faptul că România găzduieşte ministeriala NATO.
”Suntem în cea mai mare criză de securitate dintr-o generaţie întreagă”, a afirmat secretarul general al NATO, adăugând că Alianţa a crescut prezenţa militară în zonă.
”În contextul agresiunii Federaţiei Ruse în Ucraina, NATO îşi întăreşte prezenţa de la Baltică până la Marea Neagră (…) Este un mesaj clar că NATO se află aici şi vom face tot ce este necesar pentru a apăra toţi aliaţii”, a mai adăugat Jens Stoltenberg.
Secretarul general al NATO a apreciat ajutorul dat de România în cadrul Alianţei, dar şi pentru sprijinirea Ucrainei.
”Nu putem să-l lăsăm pe Putin să câştige. Ar arăta altor lideri că se pot atinge țeluri prin forță”, a mai declarat Stoltenberg.
Prin plasarea Cookie-urilor funcționale, vă ușurăm vizitarea site-ului nostru. În acest fel, preferințele dumneavoastră de utilizator rămân cunoscute și nu este necesar să introduceți în mod repetat aceleași informații atunci când vizitați site-ul nostru. Vă solicităm consimțământul pentru a plasa cookie-uri funcționale.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.