Captură de droguri în valoare de aproape 1,5 milioane euro în Gorj

sursa foto: digi24

Trei persoane au fost arestate preventiv, fiind implicate în transportul pe teritoriul României a unor droguri în valoare de aproape 1,5 milioane de euro care urmau să ajungă în Norvegia, a anunţat, joi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

„La data de 31.08.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați cercetați sub aspectul săvârșirii trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc. Măsura a fost dispusă după ce, la data de 30.08.2022, un inculpat a fost prins în flagrant de către procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, în timp ce transporta cu un autoturism 93.780 de comprimate ce conțin ca substanță activă Clonazepam și 196.770 de comprimate ce conțin ca substanță activă Alprazolam, disimulate în 5 cutii de carton, bunuri cu o valoare de piață de aproximativ 1.450.000 de euro. Totodată, cu ocazia constatării infracțiunii flagrante au fost identificate și ridicate sumele de 23.840 de euro și 5.850 de lei, precum și 5 telefoane mobile și 12 cartele SIM”, informează DIICOT.

DIICOT precizează că Alprazolam şi Clonazepam fac parte din categoria drogurilor de risc.

Procurorii au stabilit că unul dintre inculpaţi, cetăţean sârb, a introdus în România cu ajutorul unui autocamion drogurile de risc, pe care le-a transportat şi predat unui alt inculpat pe raza judeţului Timiş. Acesta din urma a fost ajutat în activitatea infracţională de cel de-al treilea inculpat care a asigurat activităţi de contra-filaj în vederea evitării descoperirii de către organele de urmărire penala.

Pe 31 august, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei inculpaţi. Aceştia sunt cercetaţi pentru trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.

Drogurile ar fi trebuit să ajungă în Norvegia, unde urmau să fie comercializate.