Schimbări majore ale Codului rutier! Modificări importante pentru viitorii șoferi

sursa foto: pixabay

Codul Rutier s-ar putea schimba în favoarea noilor conducători auto. Aceștia ar putea susține examenul pentru obținerea permisului de conducere oriunde în țară, nu doar în localitatea sau regiunea de domiciliu. Proiectul de lege este în dezbatere la Senat.

Potrivit proiectului de lege, susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere se va putea face la orice autoritate competentă de pe teritoriul României, nu doar la “autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința”, așa cum prevede Codul rutier în acest moment.

Totodată, eliberarea permisului de conducere se va face în locul în care examenul este susținut.

Mai mult decât atât, prin acest proiect de lege se dorește scurtarea perioadei necesare obținerii dreptului de a conduce, ce include școala de șoferi, adică pregătirea teoretică și cea practică, și examenul pentru obținerea permisului, cu cele două probe ale sale: proba teoretică, numită, în mod curent, sala, și proba practică, cunoscută sub numele de traseu, scrie bugetul.ro.

Cu alte cuvinte, doritorii vor putea susține sala imediat după încheierea pregătirii teoretice și vor putea să facă pregătirea practică până la data programată pentru susținerea traseului, adică între cele două probe de examen.

“Cursurile de pregătire practică în vederea obținerii permisului de conducere, corespunzător categoriei de permis solicitat, pot începe și după ce candidatul a fost declarat «ADMIS» de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoștințelor”, scrie în document.

Prin acest proiect de lege se dorește reducerea perioadei necesare obținerii permisului auto, care în acest moment este foarte mare, programarea traseului având loc chiar la câteva luni distanță de la promovarea examenului teoretic.

Și nu în ultimul rând, potrivit proiectului, la examen, alături de elev și polițist, în mașină se va afla și instructorul candidatului. Avantajele acestei schimbări vor fi multiple, astfel:

  • nu va mai fi necesară prezența unui alt martor în timpul examinării, așa cum e acum;

  • prezența instructorului în mașină ar putea reprezenta un sprijin de ordin psihologic pentru candidați;

  • instructorii vor putea evalua direct comportamentul elevilor pe parcursul examinării și vor putea adapta metodele de pregătire a acestora.