Premierul Italiei, Mario Draghi, a demisionat

sursa foto: digi24

Premierul Italiei, Mario Draghi, şi-a prezentat demisia, joi, la întâlnirea cu președintele Sergio Mattarella. El va rămâne la conducerea guvernului interimar până la organizarea alegerilor parlamentare anticipate, în septembrie sau octombrie.

„Vă mulțumesc pentru toată munca pe care am făcut-o împreună în această perioadă. După votul de aseară, din Senat, cer suspendarea acestei sesiuni, pentru că mă îndrept către Președintele Republicii pentru a-mi comunica intențiile”, a declarat Draghi în fața parlamentarilor.