ANRE și Ministerul Energiei i-au transmis premierului Nicolae Ciucă informațiile solicitate

sursa foto: Virgil Popescu / Facebook

Guvernul a anunţat, luni, că ANRE şi Ministerul Energiei au transmis informările solicitate de prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, privind situaţia pieţei de energie şi strategiile de investiţii pe termen scurt, mediu şi lung.

„Ministerul Energiei au transmis informările solicitate de prim-ministrul Nicolae Ciucă. În conformitate cu deciziile luate la reuniunea Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienței energetice și implementarea proiectelor de infrastructură în energie, ANRE a comunicat situația pieței de energie iar Ministerul Energiei a prezentat strategiile de investiții pe termen scurt, mediu și lung pentru capacitățile de producție de energie electrică și gaz”, anunță Executivul.

Potrivit sursei citate, „în perioada imediat următoare, ANRE, împreună cu ministerul Energiei, în urma consultărilor care vor avea loc cu producătorii, distribuitorii, furnizorii și ceilalți actori implicați în piața de energiei, vor înainta către Guvern propuneri care să răspundă cerințelor bugetare actuale, continuând să protejeze populația și mediul privat de efectele creșterilor de prețuri la energie și gaze naturale”.

Săptămâna trecută, premierul Nicolae Ciucă a solicitat Ministerului Energiei se prezinte în data de 22 august situaţia programelor de investiţii în capacităţile de producţie, atât ale companiilor de stat, cât şi cele dezvoltate de mediul privat.

De asemenea, ANRE a fost solicitat să transmită Guvernului României o informare cu privire la evoluţia pieţei energetice din ianuarie până în prezent, cât şi cu privire la stadiul implementării schemei de sprijin reglementate prin  OUG 27/2022  privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.