Britney Spears, probleme grave de sănătate: ‘Nu există leac, cu excepția lui Dumnezeu’

sursa foto: digi24

Britney Spears, în vârstă de 40 de ani, a dezvăluit pe Instagram că suferă de o leziune a nervilor care face ca anumite părți ale corpului ei să amorțească.

În legendă, cântăreața a scris „nu există leac, cu excepția lui Dumnezeu” pentru afecțiunile nervoase de care suferă, scrie Daily Mail.

„Leziunile nervoase sunt uneori cauzate de lipsa de oxigen la nivelul creierului”, a spus ea: „Creierul tău se oprește la propriu.”

Calificând-o drept o „problemă de lungă durată”, Britney a adăugat cum totul a început „în acel loc în care nu respiram”, referindu-se probabil la instituția în care a fost internată împotriva voinței sale în 2019: „În ultimii trei ani, de când am ieșit din acel loc, am trăit într-o ușoară stare de inconștiență”

Ulterior, Britney a intrat în detalii cu privire la simptomele sale, adăugând: „Leziunile nervoase fac ca anumite părți ale corpului meu să amorțească. Mă trezesc de cel puțin trei ori pe săptămână în pat și mâinile îmi sunt complet amorțite.”