Ce se întâmplă cu vila pentru care s-au luptat fiii lui Ion Dolănescu ani de zile în justiție

sursa foto: youtube.com

Vila regretatului artist Ion Dolănescu de pe strada Căimaței i-a rămas moștenire lui Ionuț Dolănescu, după ce s-a luptat șapte ani în instanță cu fratele său, Dragoș. Imobilul a fost ridicat de Barbu Ștefănescu Delavrancea, unul dintre cei mai apreciați scriitori. Interiorul vilei conține vitralii, sobe din teracotă și uși din lemn masiv. Ușa de la intrare și gardul de fier au fost aduse din Franța de celebrul scriitor.

Vila se află în prezent în proces de renovare.  Potrivit Click! muncitorii se ocupă zilnic pentru a-i îndeplini dorința artistului. Ionuț a decis construirea unei mansarde în locul vechiului pod, din dorința de a îmbunătăți clădirea.

„Nu a mai investit nimeni în această casă de ani buni, dacă nu chiar de decenii. Am decis să o şi măresc, fiindcă având deja trei copii, am nevoie de spaţii mai mari.În plus, cred că voi alege şi varianta propusă de architect, de a-i adăuga şi o mansardă, lucru care cred că i se potriveşte foarte bine. O să dureze ceva până când casa va fi renovată, dar de acum nu mai contează, fiindcă acum casa e a mea, cu acte în regulă şi sunt foarte bucuros din pricina asta’, a spus Ionuţ Dolănescu anul trecut, pentru impact.ro.

Dragoș și Ionuț Dolănescu nu-și mai vorbesc de 13 ani, din momentul în care Iol Dolănescu a murit. Averea cântărețului a reprezentat mărul discordiei dintre cei doi frați. Dragoș nu crede într-o posibilă împăcare între ei și fratele său, dar nu exclude probabilitatea ca el și fratele său să îngroape securea războiului într-o bună zi.

„Nu cred că ne vom împăca vreodată. Gândim diferit, avem poteci diferite în viață, până și pielea e de altă culoare, dar și ochii. Doar numele e comun. Dar, nu se știe în viață, numai apele râului nu dau înapoi.’ a declarat Dragoș Dolănescu pentru ego.ro