Sofia Vicoveanca a refuzat să intre pe scenă alături de Ștefan Bănică Jr! Ce a făcut-o pe artistă să recurgă la acest gest

sursa foto: captura Etno Tv

Sofia Vicoveanca le-a povestit fanilor ei despre o întâmplare jenantă pentru ea, în care a fost implicat și Ștefan Bănică Jr, potrivit wowbiz. În ciuda faptului că are o carieră de zeci de ani în spate, Sofia Vicoveanca este, uneori, copleșită de emoții atunci când trebuie să intre pe scenă.

Incidentul a avut loc cu mai bine de 10 ani în urmă, însă artista își amintește și acum un moment stânjenitor prin care a trecut la vremea respectivă. Deși are o carieră impresionată în spate, cântăreața a dezvăluit că la un moment dat nu și-a mai dorit să urce pe scenă, fiind copleșită de emoții puternice. Ștefan Bănică Jr a văzut că artista nu se află într-o stare foarte bună, așa că a ajutat-o prin faptul că i-a cântat și partea care i se cuvenea artistei.

„M-a sunat pe vară (Ștefan Bănică Jr. n.r) pentru spectacolul de Crăciun, cum obișnuiește Ștefan să încânte publicul. Sigur, el nu a spus ce surpriză va avea, chiar dacă a fost tras de limbă.

Am fost foarte bucuroasă, apoi i-am spus «Eu am înregistrat această piesă (cea pentru spectacol n.r), dar nu am cântat-o niciodată… mai ales în fața publicului!». Atunci am vrut să renunț, dar băiatul meu mi-a zis: «Mamă, până în iarnă înveți tu piesa».

Și a avut dreptate. Am venit, am repetat două zile cu orchestră, cu lume, cu aparatură, cu tot. Înainte de a intra în spectacol, m-a pus «Sfântul» să mă uit în sală…”, a dezvăluit artista.

„Când am văzut, mi-am zis «Ce caut eu aici?». Ștefan îmi trimisese un refren pe care să îl cânt eu la intrare și am uitat tot.Nu știam nimic. Eram speriată că trebuia să intru. Ditamai omul, cu ani de cântec în spinare, m-am dus și nu știam nimic. Când am intrat, Ștefan a intuit că e o problemă și a început să cânte el, apoi totul a decurs normal.”, a mai povestit Sofia Vicoveanca.